O poveste reala de pe Titanic

În apa rece ca gheaţa, timp de 50 de minute s-au auzit numai strigătele disperate ale celor ce-şi vedeau moartea cu ochii. John Harper se lupta şi el împotriva morţii umede şi reci. Dar el era un om dedicat lui Dumnezeu, plin de dorinţa de a predica oamenilor Evanghelia salvatoare, despre iertarea păcatelor prin sângele lui Isus Cristos. În timp ce el înota în apă, un alt pasager agăţat de o scândură, înota spre evanghelist. Acesta a strigat celui naufragiat: „Sunteţi mântuit?” Răspunsul a venit repede: „NU!” Evanghelistul i-a strigat: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit! Faptele apostolilor 16.31!” Înainte ca omul să poată răspunde, un val l-a răpit într-o altă direcţie. Mai târziu, valurile i-au adus din nou împreună. evanghelistul, cu un ultim efort i-a strigat încă o dată: „Sunteţi mântuit?” Răspunsul a venit din nou: NU! Harper a strigat din nou: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit!” după care a fost înghiţit de valuri pentru totdeauna.

Omul acela a fost mai târziu salvat şi pretutindeni mărturisea că el a fost ultimul convertit al lui John Harper. Pentru un om al lui Dumnezeu, salvarea altor suflete este mai importantă decât propria-i viaţă.

Biserica si „membrii problema”

Citeam în „Biserica: frustrare şi împlinire” a lui Philip Yancey despre biserica LaSalle Street Church din Chicago şi cazul tânărului negru Adolphus (pag. 37-41), un tânăr care fusese câţiva ani în Vietnam şi în prezent, excesele sale de furie şi nebunie făceau din el o adevărată „privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. Când nu îşi lua medicamentele  sărea peste bănci, făcea semne obscene în timpul închinării prin cântare, asculta muzică rap în timpul predicii şi bătea ritmul în bancă, iar rugăciunile lui făceau parte din acea categorie la care nu poţi răspunde cu „Amin!” Iată două exemple: „Doamne, Îţi mulţumesc că ai creat-o pe Whitney Huston şi trupul ei maghific.” sau „Doamne fă ca păstorii albi ai acestie biserici să-şi vadă casele arse în săptămâna ce urmează”)

Adolphus fusese respins de 3 biserici, dar biserica LaSalle l-a acceptat cu toate relele lui. Un grup din biserică, printre care un doctor şi un psihiatru, au ales să se ocupe de el şi rezultatul a fost unul pe măsura muncii depuse.

Citind, mă întrebam cum ne comportăm noi cu „oamenii problemă” sau „oamenii cu probleme” din bisericile noastre … Ţinem aşa de mult la programul nostru încât suntem dispuşi să călcăm în picioare un suflet de om pentru a nu fi deranjaţi sau ne oprim din slujire pentru a aduce alinare şi vindecare atunci când este nevoie ? Am citit zilele trecute o povestioară pe aceeaşi temă:

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta, însă, nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
– Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
– N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
– Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
– Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă, însă, el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.
Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă, aşa cum spusese şi domnul profesor, de data aceasta el era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

Povestioara de pe cristianstavriu.wordpress.com

Câţi astfel de oameni întâlnim în timpul slujirii noastre? Pe câţi îi respingem şi pe câţi îi ridicăm ? Isus ce ar fi făcut cu tânărul Adolphus sau cu elevul care fura ? Noi ce facem ?

Pretul unui om

Am fost provocat de predica de duminica trecută a fratelui Nelu Filip să meditez la valoarea unui om.

Din punct de vedere chimic, corpul uman nu este decât un amestec de elemente pe care le întâlneşti la tot pasul: OXIGEN (65%), CARBON (18%), HIDROGEN (10%), AZOT (3%), CALCIU (1,5%), FOSFOR (1,2%)  şi altele (1,3%), (detalii vezi aici). Preţul total al acestor „incrediente” nu depăşeşte 1$.

Se pare că mai valoroasă decât elementele chimice ce ne alcătuiesc, este PIELE NOASTRĂ. Cei 1,6 – 1,8mp de piele ai unui corp uman, având un preţ de aproximativ 3,5$. În caz că nu ştiaţi: naziştii, în timpul holocaustului, au folosit pielea umană în fabricarea de abajururi, pantofi şi nu numai. Câţi pantofi se pot face din 1,8mp de piele, vă las pe voi să calculaţi…

Dacă ar fi să adunăm preţurile la care se vând organe pe piaţa neagră, valoarea corpului uman ar fi total alta. Am citit o ofertă: un lob al ficatului cu 15.000 euro, un rinichi cu 12.000  …  o căruţă de bani (în mintea unui om fără minte, care probabil a adunat şi preţul creierului la suma totală).

Bun, bun … unii veţi zice, sau cel puţin veţi gândi, că adevărata valoarea a omului este dată de RAŢIUNE, „capacitatea spiritului uman de a înţelege relaţii universale şi sensul lor şi de a acţiona conform acestora” (conform Wiki). Ce vom face atunci cu acei oameni care devin IRAŢIONALI, a căror conştiinţă este redusă la extrem, instinctele preluând controlul, anihilând logica. Sunt ei lipsiţi de valoare ?

Ar mai fi încă o variantă: ADEVĂRATA VALOARE ASCUNSĂ ADÂNC ÎN NOI ESTE SUFLETUL NOSTRU. Hhhmmm … asta să fie comoara ? Pentru cei ce cred cuvintele Domnului Isus, în Matei 5:29,30 ni se spune că SUFLETUL unui om ESTE MULT MAI VALOROS decât ochiul, sau mâna, sau piciorul, sau toate astea la un loc. (Vezi şi articolul Adevărata valoarea a sufletului).

Valoarea unei picturi nu este dată de pânza pe care a fost pictată şi nici de cantitatea de vopsele ce au fost folosite. Preţul unei picturi o determină SEMNĂTURA ARTISTULUI, parte din ceea ce este el. La fel, Dumnezeu a pus parte din El în noi şi sufletul nostru, „semnătura Lui” este mai de preţ decât orice altceva. Gândeşte-te la asta !!!

Tu eşti preţios pentru că eşti o capodoperă! Pentru că Dumnezeu a ales să se semneze în interiorul tău, pe conştiinţa ta. NU TE VINDE PENTRU UN PREŢ DE NIMIC !!!

Halloween si sfintii ?

După cum ne anunţă mass-media în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie se sărbătoreşte Halloween-ul. Această sărbătoare îşi are originea în tradiţia celtă prin care se încerca izgonirea duhurilor rele.

Una dintre poveştile celtice spune că în această zi sufletele celor morţi se întorc şi caută corpului în care vor să trăiască în anul următor. Pentru celţi această zi simbolizează începutul unui an nou care reprezintă o trecere de la “sezonul soarelui” spre “sezonul întunericului şi frigului”. În această noapte sunt suspendate toate legile care guvernează spaţiul şi timpul şi spiritele pot lua contact cu cei vii. Această noapte mai este numită şi Samhain, după numele zeului morţii. În această noapte în case focul era stins pentru ca ele să fie reci şi întunecoase, iar oamenii se îmbrăcau cît mai înspăimîntător pentru a alunga spiritele. În ziua următoare focul era aprins de la o sursă comună care ardea în Usinach, considerat centrul Irlandei. Acest foc era considerat druidic şi făcea parte din religia vechilor celţi.

Pentru a modifica conţinutul acestei sărbători Biserica Romano-Catolică, în anul 1835, a stabilit în această zi sărbătoarea tuturor sfinţilor (All Hallows’Eve sau Hallowmas sau All Hallows) în conformitate cu o tradiţie mai veche prin care sărbătorile păgîne erau înlocuite de altele creştine. Şi uite aşa am ajuns şi noi să povestim despre sărbători păgâne îmbrăcate în haine monahale pe care unii „creştini” (cu ghilimelele de rigoare) le apreciază şi serbează cu mare bucurie.

Halloween-ul nu are practic nimic creştin în conţinutul său, fiind o sărbătoarea păgână care amestecă şi confundă religia cu magia, pe care, în cele din urmă, le relativizează şi le bagatelizează, transformându-le într-un joc al distracţiei. Oricât de inofensivă ar părea la prima vedere astfel de manifestare şi oricât de multă bucurie ar aduce copiilor, fapt pentru care mulţi părinţi sunt confuzi, conţinutul său ne duce în lumea întunericului, nu înÎmpărăţia Luminii.

Şi spre final, o altă povestire cu rol de sfântă tradiţie în ceea ce priveşte sărbătoarea Halloween-ului: Povestea lui Jack O’Lantern

Jack O’Lantern este numele dovleacului care luminează casele în noaptea de Halloween. Originea sa este relatată de o poveste irlandeză, despre un bărbat numit “Zgîrcitul Jack “. Acesta a băut cu Diavolul şi, cum nu vroia să plătească pentru băutură, l-a convins să se transforme într-o monedă de aur pentru a putea plăti. Dar Jack a păstrat moneda şi a pus-o într-un buzunar alături de o monedă de argint care făcea imposibil ca Diavolul să îşi revină la
starea iniţială. Jack l-a eliberat, în cele din urmă, pe Diavol, cu promisiunea ca acesta să nu îl deranjeze timp de un an, iar în cazul în care va muri, să nu-i revendice sufletul. În anul următor, Jack l-a ademenit pe Diavol şi l-a rugat să se urce într-un copac pentru a-i aduce un măr. Între timp, Jack a scrijelit pe scoarţa copacului semnul crucii şi Diavolul nu a coborît din copac pînă nu i-a promis că nu îl va deranja timp de zece ani. La scurt timp, Jack a murit iar Dumnezeu nu l-a primit în Rai. Nici Diavolul, aşa cum s-au înţeles, nu l-a primit în Iad, nerevendicîndu-i sufletul. L-a trimis afară, în noapte, doar cu un cărbune aprins care să îi lumineze drumul. Jack a pus cărbunele întrun
nap şi, de atunci, călătoreşte pe Pămînt. O dată ajunşi în America, irlandezii au adus cu ei obiceiul de a face napi luminoşi şi de a-i pune în geam, pentru a speria spiritele morţilor şi pe cel al lui Jack. Aici au descoperit dovleacul, perfect pentru a-l transforma în “Jack O’Lantern”.

Doamne, cum visează unii că se joacă cu diavolul… Şi culmea e că, acesta din urmă, chiar se lasă jucat o vreme … dar la urmă …

Spicuiri de pe:
http://www.revistanoinu.com/Halloween-intre-amuzament-si-capcana-a-raului.html
http://www.scribd.com/doc/16409205/Despre-Halloween