Opt căi pentru a intra în binecuvântare (8)

8. Calea slăvirii

Iuda, care înseamnă laudă/slăvire, era primul trib care se ducea la luptă. Slăvirea este sunetul care îmbolnăveşte iadul, îi paralizează pe demoni şi pe domnul lor. Satan a fost cândva liderul cântărilor în cer, dar Dumnezeu l-a alungat. Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor (Ps. 22:3).
Slăvirea lui Dumnezeu este un act al voinţei. Slăvirea nu este ceva ce trebuie să simţi pentru a fi reală. Nu este meditaţie; este ceva ce e auzit. Slăvirea lui Dumnezeu nu este numai în gând, ci este sunet şi opinie articulată. Este recunoaşterea faptului că Isus e Domn al tuturor lucrurilor; e recunoaşterea faptului că marele Iehova este încă pe tronul universului.
Când începem să-L lăudăm pe Dumnezeu se petrece ceva. Nu contează cum te simţi; dacă începi să-I spui: „Doamne, Te iubesc”, ceva se rupe, se dezleagă. Se deschid porţile penitenciarului tău interior. Lauda nu are nimic de-a face cu sentimentele tale. Nu trebuie să spui: „Doamne, ce bine mă simt, acum Te pot lăuda” sau „Ce prost şi nenorocit mă simt şi nu pot să Te laud”. Lauda adusă lui Dumnezeu are de-a face numai cu Dumnezeu. În acele momente nu te mai gândeşti la tine. Te gândeşti doar la El. Îl iubeşti doar pe El. Dumnezeu se simte confortabil în mijlocul laudelor noastre. De fapt numai în mijlocul laudelor noastre Domnul alege să locuiască. Lui Dumnezeu Îi place slăvirea şi răspunde la ea. Dar nu numai că Dumnezeu răspunde pozitiv la slăvire; demonii reacţionează la ea.
Suntem născuţi pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Aurul şi argintul sunt ale lui Dumnezeu. Mântuirea şi vindecarea, iertarea şi reabilitarea sunt tot ale Lui. Tot ceea ce Dumnezeu are, tot ceea ce El este, e gata să toarne în noi şi prin noi. Nu uita, strugurii nu sunt pentru cei sfinţi, sunt pentru cei flămânzi. Intră pe porţile amintite şi mănâncă strugurii binecuvântării lui Dumnezeu.

Sursa: Daniel Cocar, “Viaţa pozitivă”

Nu uita ce celelalte căi de a intra în binecuvântare: 1. Calea IUBIRII, 2. Calea SUPUNERII, 3. Calea CUNOAŞTERII, 4. Calea VIZUALIZĂRII, 5. Calea IERTĂRII, 6. Calea PERSEVERENŢEI, 7. Calea SEMĂNĂRII, 8. Calea SLĂVIRII.

Vitamina C – Dumnezeu minunat

Bine zice Vitamina C: avem un Dumnezeu minunat !

Mulţumiri lui CirsteaMary pentru acest material video.

Adi Gliga – Colind

Muzica copilariei mele (Ionica Stoica – Zi de zi, Isuse drag)

Îmi amintesc cu drag de pasiunea şi bucuria cu care cânta fratele Ionica Stioca în biserica din Cugir. Nu l-am mai auzit de mult cântând live. Ascultând melodia de mai jos, afirm cu mâna pe inimă, că nu e deloc neinteresantă muzica de pe vremea aceea. Vremea copilăriei mele … Parcă radia mai multă bucurie decât toate cântările noastre de „laudă şi închinare” sau “fraudă şi întinare” cum a binevoit să le numească fratele Marius Cruceru în câteva din comentariile sale. Trebuie să recunosc că sunt DE ACORD cu dânsul (fără a generaliza însă).

Vezi video pe Youtube www.youtube.com/watch?v=SVH-0oP8h-A

Paul Baloche – You Have Saved Us


Intalnirile de tineret de la Biserica Penticostala “Emanuel”- Sibiu

Inspiraţi de versetul din 2 Timotei 2:22:

Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

în această toamnă la întâlnirile de tineret de la Biserica Penticostala „Emanuel” din Sibiu vom aborda teme de interes, ce se referă la POFTELE TINEREŢII de care orice tânăr creştin trebuie să fugă, urmând ca în 2010 să se vorbească despre ceea ce trebuie ca un tânăr să urmărească.

Tinerete fara regrete tineret 2009

Mai jos puteţi asculta câteva dintre mesajele din săptămânile care au trecut:

12 octombrie – Pe ce canal? (Filmele si televizorul) – Teo Omelcu
https://privesteinsus.wordpress.com/wp-content/uploads/2009/10/omelcu-teo-pe-ce-canal.pdf

19 octombrie – Din prietenie pentru tine (Anturajul) – Nelu Brie
https://privesteinsus.wordpress.com/wp-content/uploads/2009/10/nelu-brie-anturajul3.pdf

Cant … cu teama

Psalmii 47:6,7 Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratul nostru, cântaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!

M-am saturat să cânt cântări în care să MINŢIM FRUMOS despre disponibilitatea noastră, despre inima noastră dedicată Domnului şi multe alte cele …
Parca tot mai mult în ultima vreme cântăm despre ceea ce AM VREA SĂ FIM sau AM VREA SĂ FACEM, dar oare chiar suntem noi DISPUŞI SĂ PLATIM PREŢUL sau ne simţim bine-mersi în confortul nostru şi nu ne prea gândim la ceea ce spunem?
Voi cum abordaţi cântările de laudă şi închinare de genul ăsta? Ar trebui să cântăm ceea ce nu trăim azi, în speranţa că vom trăi mâine? Sau ar trebui mai întâi să împlinim şi apoi să cântăm ? Putem cânta împreună cu întreaga biserică o piesă pe care doar 10% dintre creştini o împlinesc???

Mă bucur că următoarea piesă încă nu e tradusă în limba română, dar mă doare că nu suntem ceea ce afirmă versurile de mai jos:

„I’ll go anywhere
I’ll do anything
At any cost for you
My King”