Cand Dumnezeu te trimite …

În timpul regimului comunist din fosta Uniune Sovietică, un pastor a fost arestat, iar familia lui a fost izolată în Siberia, având drept locuință o baracă dărăpănată. Nu după mult timp, cei trei copilași și mama lor au terminat resursele de hrană. Într-o seară, au ajuns să mănânce și ultima coajă de pâine. Flămânzi încă, îngenunchind pentru rugăciune, cei trei copii au întrebat: „Mami, de unde vom putea face rost de mâncare? Ne este foame! Oare tata știe unde suntem?” Mama lor i-a asigurat că Tatăl ceresc știe unde locuiesc, iar, pentru vremea aceasta, El va trebui să le poarte de grijă. Așa că s-au rugat Domnului să le trimită hrană.

În miez de noapte, la 30 km distanță, Dumnezeu l-a trezit din somn pe diaconul unei biserici, cerându-i să înhame calul la sanie și să ducă urgent toate alimentele din cămara bisericii la familia pastorului, căci este flămândă. Diaconul a ripostat, spunând: „Doamne, nu pot face asta! Afară e ger cumplit. Calul ar putea degera. La fel, și eu!” Duhul Sfânt a insistat, spunând: „Trebuie să mergi! Familia pastorului este în pericol!” Diaconul, însă, a argumentat din nou: „Dar, Doamne, Tu știi că sunt lupi peste tot! O să-mi mănânce calul și apoi mă vor mânca și pe mine. Nu mă voi mai întoarce înapoi!” La acest răspuns, Duhul Sfânt i-a zis: „Nu trebuie să te întorci înapoi, trebuie doar să te duci!”

Acest diacon nici nu a degerat, nici nu a fost mâncat de lupi, ci prin ascultare, a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea unor oameni flămânzi.

Cine S-A DAT cu totul lui Hristos și ÎNȚELEGE implicațiile acestui fapt, ASCULTĂ DE DOMNUL. „Domnul”, în greaca kurios, (de exemplu în Ioan 21:7,12 „este Domnul”) seminifică autoritatea supremă, Stăpânul, deci … nu putem să Îl numim pe Isus Domn al nostru și să facem ceea ce vrem noi. ÎNȚELEGEM noi asta ?
Cine crede, ascultă și este perseverent experimentează minunile lui Dumnezeu! Oare nu asta vrem fiecare dintre noi?

Anunțuri

Parerea NOASTRA despre POST si RUGACIUNE

Biserica Penticostală SFÂNTA TREIME – Sibiu se află într-o perioadă de 40 zile de post şi rugăciune (detalii puteţi citi pe SibiulEvanghelic.wordpress.com).
Membrii Bisericii Penticostală EMANUEL – Sibiu sunt astăzi în ziua a 10-a din cele 21 zile de rugăciune şi post pentru înviorare spirituală şi căutare a lui Dumnezeu pentru botez şi umplere cu Duhul Sfânt.

Se pune o întrebare:
CE ROST ARE RUGĂCIUNEA ŞI POSTUL ? DE CE SĂ POSTIM ŞI SĂ NE RUGĂM ? Este o NEVOIE sau e ceva la modă ?

Reuşesc rugăciunile noastre să-L schimbe pe Dumnezeu sau ne schimbă pe noi?
Aduce postul transformare în planul lui Dumnezeu sau ne aduce pe noi în locul potrivit în cadrul planului Său ?

Vă invit să participaţi la identificarea unor răspunsuri argumentate biblic. O să încep eu cu câteva idei şi versete:

De ce ne rugăm?

De ce postim?

Punctele abia aşteaptă să fie şterse şi înlocuite cu răspunsul tău :).  (–Sursa foto–)

Increde-te in Domnul


Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.
Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va îndrepta cărările.
Nu te considera înţelept în ochii tăi; teme-te de DOMNUL şi fereşte-te de rău.
Proverbele 3:5-7

Nu este întotdeauna UŞOR, dar este întotdeauna SIGUR. Nu ne este NATURAL, dar DOMNEZEU lucrează SUPRANATURAL.
Chiar dacă este greu, MERITĂ să-L lăsăm SĂ DOMNEASCĂ şi SĂ STĂPÂNEASCĂ peste ceea ce este a Lui.
EL niciodată nu ne va duce în DIRECŢIA GREŞITĂ, chiar dacă ne conduce prin NECUNOSCUT.
Mergi înainte prin CREDINŢĂ !!!

El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul;
Cel ce te păzeşte, nu va dormita.(Psalmul 121:3)

CREDINŢA în Dumnezeu vede INVIZIBILUL, crede INCREDIBILUL si primeste ca răsplată IMPOSIBILUL.

%d blogeri au apreciat asta: