Pastorul Moise Lucaci față în față cu Creatorul

Tocmai am citit pe Suceava Evanghelică despre moartea păstorului Moise Lucaci. Lupta cu boala, cu limitările și problemele lumii acesteia au ajuns la final aseară, 11 decembrie 2013.

Nu am avut o relație special cu dânsul și nu este unul dintre cei care mi-au schimbat viața, dar felul în care recita mi-a râmas întipărit în memorie. Dacă nu mă înșel, el a oficiat căsătoria părinților mei. Mi-l amintesc de pe vremea când eram copil: o bisericuță plină, o atmosferă plină de căldură (și la propriu și la figurat), iar „fratele Moisic” predica din Evanghelie și recita poezii kilometrice ca nimeni altul. L-am mai întâlnit în urmă cu vreo 5 ani la o conferință despre lucrarea cu tineretul pe regionala Brașov.

Cuvintele sunt puține în momente ca acestea, dar doriți să împărtășiți un gând, o amintire sau un cuvânt de încurajare pentru familie, o puteți face printr-un comentariu.

Sursa informației și a fotografiei: www.suceavaevanghelica.wordpress.com

Despre Th3Lov3OfG0d
- Privesc in SUS - -- Spre ISUS --

One Response to Pastorul Moise Lucaci față în față cu Creatorul

  1. Narcisa spune:

    M-am gandit totusi sa mai trec pe aici, desi nu au mai aparut noutati de ceva timp, si am fost surprinsa sa aflu de moartea fratelui Moise Lucaci! Intr-un fel era de asteptat, dupa cat de mult a avut de suferit, dar in acelasi timp… imi pare rau ca s-a dus un mare slujitor al lui Dumnezeu. Prima amintire pe care o am in legatura cu el este de la nunta unei surori de ale mele, in Biserica de pe Plevnei, Sibiu, cand eu aveam doar 8 ani… nu mai stiu nimic din ce a spus atunci, bineinteles, dar de atunci si pana acum l-am apreciat ca pe un om plin de entuziasm si pasiune pentru Dumnezeu, un om pe care Dumnezeu l-a folosit din plin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: