Opt căi pentru a intra în binecuvântare (5)

5. Calea iertării

Iertare înseamnă că transferi dreptul de-a judeca şi de-a penaliza Altuia. Înseamnă că renunţi la poziţia ta de a te răzbuna şi o laşi pe seama lui Dumnezeu. Iertarea nu curge în tine până când nu curge din tine. Tu poţi cere iertare, Îl poţi implora pe Dumnezeu să te ierte, poţi să-i dai „două zeciuieli”, dar nimic nu se va petrece până când nu ierţi şi uiţi, adică până când îi permiţi numai lui Dumnezeu să-l pedepsească sau să se ocupe de cel ce ţi-a pricinuit răul.
Vei putea spune: „Dar vreau să-l învăţ o lecţie”. E posibil să vrei aşa, dar e total greşit. Numai Dumnezeu este Cel ce hotărăşte pedeapsa; El e Judecătorul. Tu trebuie să îţi retragi judecata, trebuie doar să hotărăşti să-L laşi pe Domnul să facă El programul de restaurare, disciplinare şi iertare.
Mai mult, pericolul în care te afli atunci când cineva ţi-a greţit şi nu vrei să-l ierţi şi să uiţi este că dacă nu ierţi nici tu nu vei fi iertat, Dacă nu ierţi nu te mai poţi ruga „Tatăl nostru”, sau dacă te rogi minţi: ba mai mult, dacă te rogi neiertând, nu faci altceva decât te osândeşti singur. Mai citeţte încă o dată rugăciunea „Tatăl nostru” să vezi dacă am dreptate…
Nu există intrare în cer până când nu treci prin poarta iertării şi a uitării, a uita însemnând să nu mai aminteşti greşeala. Nu poţi avea binecuvântare, iertare, răsplată, până când nu ierţi, nu uiţi şi nu iubeşti chiar pe duşmanul tău.
Tu trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit nu atât de mult pentru el, ci în mod deosebit şi pentru tine, pentru a-ţi face tocmai ţie bine. De dragul lui Dumnezeu şi al tău, trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit. Altfel marele rău ţi-l faci tot ţie, nu atât de mult lui. Dacă nu ierţi, va fi rău de tine şi pe pământ, te vei chinui cu resentimentele ce i le porţi, mai ales când te gândeşti la el şi când îl vezi; şi pe urmă va fi rău de tine şi pentru cer: nu vei ajunge acolo. Domnul Isus a zis: „Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Mat. 6:15). Ai grijă, poarta iertării este obligatorie dacă vrei binecuvântarea lui Dumnezeu.

Nu uita ce celelalte căi de a intra în binecuvântare: 1. Calea IUBIRII, 2. Calea SUPUNERII, 3. Calea CUNOAŞTERII, 4. Calea VIZUALIZĂRII, 5. Calea IERTĂRII, 6. Calea PERSEVERENŢEI, 7. Calea SEMĂNĂRII, 8. Calea SLĂVIRII.

Anunțuri

Despre Th3Lov3OfG0d
- Privesc in SUS - -- Spre ISUS --

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: