Dovezi istorice ale existentei lui Hristos (1)

Dupa cum îi promiteam lui Mihai Marinca (Un Ciudat Marginalizat) în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, am revenit cu câteva exemple ale istoricilor din primele secole care au facut referire la existenta lui Isus Hristos ca si FIINTA UMANĂ.

DACĂ ISUS NU AR FI FOST UN PERSONAJ REAL, atunci învăţaţii acelei generaţii şi generaţia următoare ar fi scris despre asta,  pentru a stopa înaintarea creştinismului, însă nu s-a întâmplat aşa, pentru că adevărul existenţei Sale nu poate fi contestat. Dacă oamenii din secolele 1-2 au scris despre existenta umana a lui Isus, noua nu ne rămâne decât să acceptăm această realitate istorică.

A) Mărturia filosofilor păgâni

1. Thallus este printre primii scriitori păgâni care îl menţionează pe Hristos (aprox 54 d.Hr). Thallus este citat de Juliu Africanul, în ale sale Scrieri, secţiunea 18 (AD 221), care îl menţionează pentru întunericul general prilejuit de moartea lui Hristos: „Acest Thallus, în al treilea volum de Istorie, vorbeşte – după mine fără motiv – de o eclipsă de soare. Fiindcă Evreii sărbătoreau Paştele pe ziua a 14-a socotită după lună, iar patima Mântuitorului a căzut în ziua dinaintea Paştelui. Dar eclipsa de soare are loc numai când luna ajunge sub soare… Cum atunci putea să aibă loc o eclipsă când luna este aproape diametral opusă faţă de soare? Flegon aminteşte că în timpul lui Tiberiu Cezar, la lună plină, a fost o eclipsă totală de soare de la ora 6 la ora a 9-a, în mod evident cea de care vorbeam!

2. Un adept al stoicilor, Sirianul Mara Bar-Serapion (Scrisoare către fiul său, Serapion, cca 110 AD). Scrisoarea este la British Museum. „Ce-au câştigat Atenienii dacă l-au omorât pe Socrate? Foamete şi ciumi au venit asupra lor ca o judecată pentru nelegiuirea lor. Sau ce-a câştigat poporul din Samos, pentru că l-a ars pe Pythagoras? Într-o clipă, ţara lor a fost acoperită de nisipuri. Sau ce-au dobândit Iudeii ucigându-l pe Regele lor înţelept? De îndată ţara le-a fost nimicită. Dumnezeu a răzbunat cu dreptate pe aceşti oameni… pe regele înţelept, care a trăit învăţăturile ce le-a dat.

3. Cam în aceeaşi vreme învaţă celebrul orator şi sofist Lucian din Samosata (125-192). Lucian de Samosata scria la cca 160 AD, în Muritorul Peregrinus: „Creştinii se închină unui om până în ziua de azi – personaj remarcabil, care a introdus acest cult nou şi care a fost răstignit în Palestina pentru acest motiv… Vezi, aceste fiinţe rătăcite pornesc cu convingerea generală că ei sunt nemuritori pentru totdeauna, ceea ce exprimă dispreţul lor pentru moarte şi preocupare de sine… Ba mai mult, întemeietorul lor i-a învăţat că toţi sunt fraţi din momentul când sunt convertiţi şi tăgăduiesc zeii greci, închinându-se la sofistul acesta răstignit şi trăind în ascultare de legile lui. Toate acestea ei le iau prin credinţă…

4. Porphyrios, în marele său Tratat împotriva creştinilor (anul 270), păstrează în polemica sa un ton mai puţin agresiv, iar atitudinea sa faţă de Hristos este remarcabilă. Nu-L tratează ca magician sau impostor; el îi acuză numai pe apostoli şi evanghelişti. Figura Sa îi impune respect.

5. Scriitorul păgân Lampridius spune despre împăraţii romani Hadrian şi Alexandru Sever: „Alexandru a voit să facă templu lui Hristos şi să-L numere printre zei„. Iar despre Hadrian, „că a vrut să facă în toate oraşele temple fără idoli… ” (Aelius Lampridius, Historicae Augustae Scriptores rex, Biponti, 1787, vol. I. p. 278).

6. Phlegon (sec. II), după ce spune că Hristos a fost profet, fiindcă s-a împlinit profeţia despre nimicirea Ierusalimului, eclipsa solară, cutremurul de pământ, la moartea Domnului, continuă astfel: „În anul al patrulea al Olimpiadei a 202-a a avut loc eclipsa solară” (Origen, Contra Celsum, lib. II, edit. cit. p. 579, Hist. Olymp, lib.13).

Ca să nu vă plictisesc/”bombardez” cu prea multe informaţii voi reveni în zilele următoare cu:
B) Mărturia marilor scriitori şi istorici antici
C) Talmudul
D) Gnosticii
E) Mărturia arheologică

Anunțuri

Despre Th3Lov3OfG0d
- Privesc in SUS - -- Spre ISUS --

13 Responses to Dovezi istorice ale existentei lui Hristos (1)

  1. Pingback: Dovezi istorice ale existentei lui Hristos (2) « Priveste In Sus …

  2. Pingback: Dovezi istorice ale existentei lui Hristos (3) « Priveste In Sus …

  3. gigi says:

    Nu ştiu ce să zic, te-ai gândi că profetul urmat de sute de milioane de oameni ar lăsa mai mult de ~4 menţiuni îndoielnice în istorie.

    Eu zic să nu mai încercaţi să creaţi acest Iisus istoric. Creştinismul ţine de credinţă, nu de dovezi istorice. Eşti creştin prin credinţa în Cristos şi Biblie. Nu ai nevoie de dovezi istorice să fii creştin. Nu mai încercaţi să primiţi aprobarea necredincioşilor prezentând pseudoargumente istorice, arătaţi ridicol făcând asta.

    • Th3Lov3OfG0d says:

      @gigi –
      Ridicol este cel care CREDE si NU CERCETEAZA. Mai inainte de a-L percepe pe Hristos ca si Domn & Mantuitor, trebuie sa-L percepi ca si OM, personaj istoric ce a trait printre noi, fiinta in carne si oase. Nu stiu care sunt cele 4 „mentiuni indoielnice” la care te referi. Pe pagina asta sunt 6 filosofi pagani care au scris despre Iisus si daca te-ar fi interesat, ai fi gasit inca 2 articole cu mai multi invatati ai vremii, istorici, cronicari, filosofi … care au scris despre Iisus. Daca vrei sa CREZI si SA CERCETEZI citeste aici http://ro.wordpress.com/tag/dovezi-istorice/

      Probabil sunt putini cei care stiu sa faca diferenta intre CREDINTA si CONVINGERE. Credinta este increderea pe care o ai in lipsa oricarui motiv, iar convingerea este ceva ce se bazeaza pe argumente concrete. Pentru EXISTENTA ISTORICA A LUI IISUS nu este nevoie de CREDINTA, ci prin studiu literaturii extrabiblice si biblice ajungi la CONVINGERE. Pentru nasterea lui Iisus din fecioara e nevoie de CREDINTA, dar asta e alta treaba. Oricum … cred ca este LOGIC si NORMAL ca orice credincios sa poata sa-si argumenteze CONVINGERILE, iar CREDINTA sa poata sa o explice/expuna.

  4. Dovada ca ISUS traieste,el este viu la vazut Stefan la dreapta TATALUI cind a fost omorit cu pietre, si inca o dovad eu am avut cancer si ISUS la o rugaciune m-a vindecat ,EL a trecut prin trupul meu si a facut vindecarea,deacea eu il marturisesc si il slavesc inaintea oamenilor.GLORIE LUI ISUS IN VECI. AMIN.

  5. La mijlocul istoriei umane a apărut un om, care avea condiţia umană şi totuşi le-a depăşit pe toate: Isus Cristos. El este Cel diferit, Cel unic. El a mişcat lumea cum nu a făcut nimeni înainte şi după El. «Encydopaedia Britannica» foloseşte 20.000 de cuvinte pentru descrierea persoanei lui Isus. În această lucrare, descrierea lui Isus ocupă mai mult loc decât toate descrierile despre Aristotel, Cicero, Alexandru cel Mare, Iulius Cezar, Buddha, Confucius, Mohammed şi Napoleon Bonaparte la un loc. Omul Isus a devenit cel mai mare subiect al istoriei. Nu s-a scris despre nimeni atât de mult ca despre Isus. Nu s-a discutat mai mult despre nimeni cum s-a discutat despre El. Nimeni nu a fost mai urât, dar şi mai iubit; mai atacat, dar şi mai lăudat ca El. Despre nimeni nu s-au creat mai multe opere de artă, cântări, poezii, cuvântări ca despre El. În El se deosebesc chiar şi oamenii: unii vor să-L înlăture, alţii îl mărturisesc, deoarece viaţa lor a fost radical schimbată de către Isus şi astfel umplută de speranţă. Persoana lui Isus nu se mai poate şterge din istoria umanităţii.

    În timpul Crăciunului, milioane de oameni sărbătoresc, conştient sau nu, naşterea Lui. La Paşti ne amintim de moartea şi învierea Lui, de înălţarea Lui la Tatăl, iar de Rusalii de naşterea Bisericii, care este numită după numele Lui: creştină. Este El oare mai mult decât un om?!

    Biblia ne mărturiseşte că Cristos a fost în acelaşi timp, în sensul real al cuvântului, atât Dumnezeu adevărat, cât şi om adevărat. În 1 Timotei 3:16 este scris despre Isus: «Şi fără îndoială mare este taina evlaviei… Cel ce a fost arătat în trup». Iar în 2 Corinteni 5:19 putem citi: «Căci Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine».

    Viaţa lui Isus pe acest pământ ne arată că El a fost în acelaşi timp şi om, păstrându-şi însă în totalitate şi calitatea de Dumnezeu. Ne sunt prezentate multe contradicţii din viaţa Lui, care se referă pe de o parte la natura Lui umană, iar pe de altă parte la divinitatea Lui. Astfel, Isus a fost supus oboselii, însă a putut să-i cheme pe cei trudiţi şi împovăraţi la El ca să le dea odihnă (Ioan 4:6; Matei 11:28). El era înfometat, dar era în acelaşi timp şi pâinea vieţii (Matei 4:2; Ioan 6:35). Îi era sete, dar era în acelaşi timp şi apa vieţii (Ioan 19:28; 7:37). El însuşi se afla în luptă cu moartea, însă El a vindecat toate bolile şi a alinat toate suferinţele (Luca 22:44; Matei 4:23). El a fost ispitit de Satan, însă El a eliberat oamenii de demoni (Luca 4:2; Matei 8:31). El trăia în spaţiu şi în timp, însă El era de origine divină (Ioan 8:58). El a spus: «Tatăl este mai mare decât Mine» şi «Eu şi Tatăl suntem una» sau «Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl» (Ioan 14:28; 10:30; 14:9). El însuşi se ruga, dar asculta rugăciunile altora (Luca 6:12; Fapte 10:31). El a plâns la mormânt şi a avut putere să învieze morţii (Ioan 11:35.43). El a murit, însă El este viaţa veşnică (Ioan 19:30; 1 Ioan 55:20). Isus este omul perfect al lui Dumnezeu şi Dumnezeul perfect al omului.

    DE CE A DEVENIT DUMNEZEU OM?

    – El a venit ca să ni-L descopere pe Dumnezeu. Dumnezeu ni s-a prezentat nouă cel mai clar prin Isus Cristos.

    – El este dovada faptului că Dumnezeu nu se depărtează, ci se apropie de omul păcătos, fiindcă El îi iubeşte pe toţi oamenii.

    – El a venit ca să arate lumii starea păcătoasă în care se găseşte şi nevoia omului de a fi mântuit.

    – El a venit să moară ca un nepăcătos pentru păcatele oamenilor, să fie jertfă pentru omenirea care a căzut în păcat prin primul om, Adam. De aceea Isus este numit «al doilea Adam» (1 Corinteni 15:45). Oamenii nu pot fi salvaţi decât prin El.

    – El a venit să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8) să ia puterea morţii (2 Timotei 1:10) şi să învingă păcatul (Evrei 9:26). Întruparea lui Isus a fost singura posibilitatea lui Dumnezeu de a salva o lume pierdută. «Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El» (Ioan 3:17).

    EL VINE IAR!

    Isus Cristos va veni din nou. Aşa cum S-a înălţat la cer, în acelaşi fel va reveni, dar în slavă (Fapte 1:11). Isus este omul care în acelaşi timp este şi Dumnezeu. El, fiul Mariei, copilul din Betleem, băiatul din Nazaret, învăţătorul şi vindecătorul din luda, omul de pe Golgota. E va reveni ca Rege şi Domn al domnilor.

    Mulţi oameni au dorit să devină dumnezei, conducători de oşti, regi şi dictatori, dar toţi au lăsat ca sângele oamenilor să curgă în locul lor. Împăratul roman August, care ne este cunoscut din descrierea naşterii Domnului, cerea să fie numit «Cel perfect» (Dumnezeu) sau «Kyrios« (Domn) şi chiar «Soter» (Mântuitor). Dar singurul Dumnezeu care a devenit om şi-a dat sângele pentru această lume. De aceea numai El este într-adevăr Mântuitorul, care îţi spune şi ţie: «Cine crede în Fiul, acela are viaţă veşnică» (Ioan 3:36). Prin omul perfect Isus, cel care crede în El va deveni perfect înaintea lui Dumnezeu. Credeţi lucrul acesta?

  6. Cele mai însingurate ore, pe care a trebuit vreodată un om să le îndure, au fost orele de la Golgota; Isus a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu, ci şi om, atunci când a murit la Golgota.

    Cele mai însingurate ore, pe care a trebuit vreodată un om să le îndure pe pământ, au fost orele de la Golgota; Isus a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu, ci şi om, atunci când a murit pe Golgota.

    De ce însă a fost Golgota cea mai însingurată oră din câte au existat vreodată? Pare uşor să răspunzi l a această întrebare de vreme ce mulţi dintre cititorii noştri au o imagine foarte precisă despre Golgota şi despre moartea Mielului lui Dumnezeu. Şi totuşi nu putem răspunde corect la această întrebare, fiindcă nu suntem în stare să înţelegem cu adevărat prin ce a trecut Isus pe Golgota.

    După Scriptură, Isus Cristos a fost răstignit «la ceasul al treilea» (Marcu 15, 25) (dimineaţa la ora 9). Şi «pe la ceasul al nouălea» (după-masă pe la orele 15) a strigat cu glas tare, cutremurător: «Eli, Eli, lama sabactani? …Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (v. 34). Aceasta înseamnă deci că Isus Cristos, atunci când a strigat, atârnase deja timp de şase ore în singurătatea groaznică a crucii! Înseamnă că cel puţin o parte dln cele şase ore nu L-a mai avut pe Dumnezeu ca Tată şi nici măcar de partea Sa. Faptul că în acest răstimp nu L-a mai avut ca Tată reiese din aceea că E1 – care întotdeauna când se referea la Dumnezeu spunea Tatăl Meu -, în acel moment, S-a adresat Dumnezeului. Şi faptul că nu-L mai avea nici pe Dumnezeu de partea Sa rezultă din cuvintele Sale disperate: «…pentru ce M-ai părăsit?» El Îl chema în ajutor pe Dumnezeu, dar Dumnezeu Îl părăsise!

    În acest sens, cuvintele centurionului roman conţin un simbol adânc, tragic: «Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!» (v.39). Atunci când Isus a atârnat pe cruce părea că nu ar mai fi fost Fiul Celui Prea Înalt. De ce? Fiindcă El, în acele ore, a fost despărţit de Tatăl. Dar, acolo pe cruce, era El totuşi Fiul lui Dumnezeu?! Sigur că da, însă nu în slava Sa regească. El a atârnat acolo ca un om, cu înfăţişarea complet desfigurată, atât de dispreţuit de întreaga lume încât nimeni nu voia să-L mai privească în faţă. Despre aceasta a profeţit prorocul Isaia, cu aproximativ 700 de ani înainte de Cristos, în cuvintele sale cutremurătoare: «…atât de schimonosltă îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor …Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferlnţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă» (Isaia 52, 16b; 53, 3). Cât de groaznică şi de înfiorătoare trebuie să fi fost această singurătate pentru El! Fiindcă Lui, Domnului Isus Cristos, I S-a întâmplat ceva, ceea ce nouă, celor care credem în El, nu ni se poate întâmpla niciodată: El a fost – timp de câteva ore – părăsit cu adevărat de Tatăl Său. Aşa se explică întrebarea Sa: «…pentru ce M-ai părăsit?». Cu alte cuvinte: «Tu M-ai părăsit – dar de ce?»

    Acest lucru nu i-L vom putea reproşa lui Dumnezeu deoarece, în ce ne priveşte pe noi, copiii Săi, El nu ne va părăsi niciodată. Putem cel mult să spunem că ne simţim părăsiţi. Însă în realitate nu suntem singuri, aşa cum scrie atât de minunat în Evrei 13, 5b: «Căci Domnul a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!» Să ne gândim la propriile cuvinte ale lui Isus: «Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului» (Matei 28, 20b). Pavel jubilează în Romani 8, 38-39: «Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru.» Nu, nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de Domnul nostru şi nu vom fi lăsaţi singuri niciodată; oriunde am fi, Domnul este întotdeauna prezent! Ascultă ce spune psalmistul: «Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca» (Psalm 139, 8-10). Altfel spus: Doamne, Tu eşti întotdeauna cu mine; oriunde aş fi, orice aş face, oriunde aş merge, oricum m-aş simţi – Tu eşti întotdeauna cu mine. Da, putem fi siguri de acest lucru, şi slavă Domnului că aşa şi este.

    Dar Isus, atunci când a atârnat pe cruce, nu mai avea nimic din toate acestea; El a fost lipsit de orice dragoste şi de orice mângâiere. În locul siguranţei pline de bucurie a prezenţei Tatălui Său, L-a chinuit o groază paralizantă. În locul unei puternice certitudini lăuntrice, L-a înfiorat tăcerea glacială a lui Dumnezeu. În locul privirii iubitoare a Tatălui, El a văzut doar întunericul de nepătruns. În locul păcii şi cântărilor de sus, a fost pătruns de vuietul şi urletul întregului iad. Isus Cristos a trăit exact opusul a ceea ce psalmistul mărturiseşte plin de credinţă: «Chiar dacă ar fr să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine; toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23, 4). Isus a umblat literalmente «prin valea umbrei morţii~ , Dumnezeu nu a mai fost cu El, «toiagul şi nuiaua» Tatălui nu L-au mai mângâiat.

    De ce – putem să ne întrebăm – de ce oare? Fiindcă nu a existat o altă cale. Pentru că deşi Isus era Mielul fără cusur şi fără prihană al lui Dumnezeu, deşi n-a păcătuit niciodată în viaţa Lui, deşi a rămas curat şi nepătat, El a suferit pe Golgota moartea păcătosului. Să ne înţelegem bine: El nu a murit ca păcătos – deoarece aşa cum s-a spus, El a fost şi a rămas fără păcat -, ci datorită păcatelor întregii lumi.

    Ştii tu ce înseamnă să treci prin moartea păcătosului? Ştii tu ce consecinţă groaznică şi inevitabilă ascunde o asemenea moarte? Vreau să-ţi spun: la o asemenea moarte:

    – Dumnezeu nu este prezent; – cerul este închis;

    – Cel Veşnic Îşi întoarce privirea în altă parte!

    De aceea o astfel de moarte este cel mai îngrozitor, cel mai cumplit şi cel mai teribil lucru care se poate întâmpla unui om necredincios. Există suficiente mărturii în acest sens. Iată doar câteva exemple:

    – Filozoful ateu David Hume a strigat la moartea sa: «Sunt în flăcări!» Disperarea sa constituia o imagine groaznică.

    – Moartea lui Voltaire – gânditorul şi scriitorul iluminist francez, renumit şi pentru atitudinea sa sarcastică faţă de Dumnezeu – trebuie să fi fost atât de groaznică încât sora medicală a spus după aceea: «Pentru toţi banii din Europa n-aş mai vrea să văd un necredincios murind!» El a strigat toată noaptea după iertare.

    – Hobbes, un filozof materialist englez, a spus cu puţin înainte de moartea sa: «Mă găsesc în faţa unui salt înspăimântător în întuneric.»

    – Goethe a strigat: «Mai multă lumină!»

    – Churchill a murit având pe buze cuvintele: «Cât de nebun am fost!»

    Numai aceste câteva exemple ne arată, înfricoşător de clar, ce înseamnă să treci prin moartea păcătosului. Isus a îndurat agonia morţii păcătosului, cu toate că El Însuşi – şi aş dori să subliniez încă o dată – era absolut fără păcat şi a rămas fără păcat. El a suferit o moarte atât de cumplită, pentru că a luat toate păcatele oamenilor din toate timpurile în trupul Său, pe cruce. Petru spune acest lucru în prima sa Epistolă: «El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire» (1 Petru 2, 24a). Atunci când Isus a îndurat agonia morţii, cerul s-a închis cu adevărat, Tatăl Şi-a întors privirea în altă parte, Cel Veşnic Şi-a întors faţa de la EI; iar EI, Fiul, atârna singur şi părăsit pe cruce. Ce valuri înfiorătoare ale iadului trebuie să se fi revărsat asupra Lui! În psalmul mesianic 22 ni se descriu, în mod clar şi înfricoşător, suferinţele lui Isus în acele ore cumplite de pe cruce: «0 mulţime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară. Îşi deschid gura împotriva mea, ca un leu care sfâşie şi răcneşte. Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr.» (v. 12-17a).

    Frate şi soră, cât de greu trebuie să fi fost acest lucru pentru Isus Cristos! Nu e de mirare deci izbucnirea acestui strigăt din inima Sa rănită: «Eli, Eli, lama sabactani? …Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» A fost strigătul unui om care a căzut într-un abis adânc şi a cărui inimă era complet zdrobită.

    Isus nu fusese niciodată părăsit de Tatăl Său. Iar acum, pe cruce, era nu numai părăsit de Tatăl, ci şi înconjurat de puterile întunericului. Nu, Tatăl nu Îl părăsise niciodată până atunci; dimpotrivă, Tatăl Său fusese întotdeauna în El şi El în Tatăl. Astfel, El a zis: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (Ioan 14, 9b). Şi în Ioan 11, 41b citim: «Isus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Tată …» Până atunci a existat întotdeauna o armonie totală între El şi Tatăl. Şi cât de mult S-a bucurat Isus de această armonie pe care a mărturisit-o în repetate rânduri:

    – «…nu sunt singur, ci Tatăl …este cu Mine» (Ioan 8, 16b).

    – «Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur …» (Ioan 8, 29a).

    – «Eu şi Tatăl una suntem» (Ioan 10, 30).

    – «…ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tată» (Ioan 10, 38b).
    Ce cuvinte minunate! Dar tocmai de aceea contrastul dintre aceste afirmaţii şi suferinţa de pe cruce este atât de tragic. O, pe ce cale a mers Isus! Şi de ce? Ca să ne mântuiască, pe tine şi pe mine, pentru că noi ar fi trebuit să atârnăm acolo pe cruce!

    Poate că înţelegem acum ceva mai bine suferinţele adânci ale Mielului lui Dumnezeu; poate că acum putem să simţim mai bine prin ceea ce a trecut El. Totuşi, unii ar putea să se întrebe:

    Oare Isus nu a ştiut că lucrurile se vor petrece aşa?

    EI a vorbit cu ucenicii Săi de mai multe ori în legătură cu aceasta. Astfel, citim în Matei 16, 21: «De atunci încolo Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.» El a spus clar că trebuia «să pătimească mult». Referitor la suferinţa sa, multe profeţii din Vechiul Testament indicau acest deznodământ; iar Isus cunoştea toate aceste cuvinte. Deci El trebuie să fi ştiut. Deşi nu putem răspunde niciodată în mod categoric la această întrebare, aş dori să încerc totuşi – cu toată reverenţa cuvenită Mielului lui Dumnezeu – să dau, cât de cât, un răspuns. Poate că Isus Cristos – în ciuda faptului că era Fiul lui Dumnezeu şi că toate lucrurile erau descoperite înaintea Lui – n-a ştiut totuşi un lucru: cât de groaznică va fi despărţirea dintre El şi Tatăl; şi cât de cumplit va fi să fie părăsit de Tatăl! Deci încă o dată: El nu fusese niciodată despărţit de Tatăl – cu atât mai puţin părăsit de El.

    Dar, poate că spui acum, Isus a ştiut întotdeauna totul. Oare a cunoscut Isus Cristos cu adevărat totul? El Însuşi a vorbit odată despre ceva ce El nu ştia, şi anume despre timpul revenirii Sale. El a spus: «Cât despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tată» (Marcu 13, 32). Lucrul acesta nu l-a cunoscut. De aceea, oare nu este posibil ca numai Tatăl să fi cunoscut ce va trebui să îndure Fiul pe cruce? Cât de grea va fi, într-adevăr, despărţirea? Este oare posibil ca Tatăl, în dragostea Sa, să fi tăcut aici faţă de Fiul Său?

    Deşi nu cunosc încă răspunsul, a trebuit să mă gândesc, în acest context, la Avraam şi Isaac. Atunci când mergeau amândoi spre locul jertfei, Isaac, în necunoştinţă de cauză, îl întreabă pe tatăl său: «Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?» (Gen. 22, 7b). Ce răspuns i-a dat Avraam lui Isaac? În Geneza 22, 8a citim: «Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu Însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot.» Isaac ştia că trebuia adusă o jertfă dar nu cunoştea adevărul cutremurător că el avea să fie acea jertfă. Isus Cristos ştia despre Golgota. Ştia că El avea să fie Mielul de jertfă; dar ştia EI oare şi cât de groaznic va fi atunci când Tatăl – în ceasurile agoniei Sale de pe cruce – Îl va părăsi? Noi nu ştim şi nici nu vom avea vreodată, aici pe pământ, un răspuns definitiv la această întrebare. Un lucru însă este sigur: orele Golgotei au fost, într-adevăr,cele mai grele şi mai însingurate ore prin care a trebuit să treacă vreodată un om pe pământ; şi Fiul omului, Isus Cristos, le-a îndurat.

    Marele scop al suferinţelor lui Isus

    De ce oare a trebuit să sufere atât de cumplit Domnul slavei? Pentru a salva mulţi, mulţi oameni încătuşaţi de păcat! Cât de minunat este descris scopul suferinţelor lui Isus în cartea profetului Isaia: «Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi …Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu …

    De aceea, Îi voi da Lui ca pradă pe cei mulţi.» (Isaia 53, 1 Ob.11 b.12a, după trad. germ. Martin Luther). Minunat, nu-i aşa?! Şi până astăzi se adaugă zilnic noi oameni puşi într-o stare după voia lui Dumnezeu, noi urmaşi. Însă totul a început odată cu această înfiorătoare, însingurată suferinţă de pe cruce. Pe măsură ce drumul său se apropia tot mai mult de sfârşit, pe măsură ce Isus se adâncea tot mai mult în suferinţe şi în durere, devenea tot mai vădit faptul că prin această moarte s-a deschis calea multor oameni spre Împărăţia cerurilor. Cu fiecare oră a suferinţei, glorioasa victorie a lui Isus se apropia tot mai mult, iar uşa harului se deschidea puţin câte puţin.

    Aş dori acum să ilustrez mai concret acest minunat adevăr, folosind pilda lucrătorilor viei spusă de Domnul Isus. În ea ne este zugrăvit într-un mod minunat etapele răstignirii lui Isus pe cruce cu cât orele suferinţei au fost mai multe, cu atât mai aproape şi mai mare a fost victoria. Iată acum prima parte a acestei pilde: «Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi cu dreptul. Şi s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: De ce staţi aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a tocmit nimeni. Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi veţi primi ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 1-7).

    Această pildă vorbeşte despre Împărăţia cerurilor şi despre toţi aceia care vor fi odată acolo. De asemenea, ne explică faptul că nu este important dacă cineva ajunge acolo de timpuriu sau dacă soseşte abia în ceasul al unsprezecelea. Principalul este că sunt mulţi care vin! Acum însă nu vom vorbi despre pildă în sensul acesta, ci vom încerca să stabilim câteva paralele cu evenimentul de la Golgota.

    Prima asemănare: Când a început drumul morţii Domnului nostru? Nu vorbesc aici despre drumul suferinţei care a început deja în ieslea Betleemului. Nu, ci mă refer la drumul propriu-zis al morţii sau al crucii prin care El, aşa cum Dumnezeu a spus-o atât de frumos prin profetul Isaia, va avea urmaşi, punând pe mulţi într-o stare după voia lui Dumnezeu. Când a început acest drum al crucii? În Marcu 15, 1 citim: «Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot Soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat» Când a început gospodarul din pilda amintită să trimită lucrători în via sa, respectiv când a început Împăratul Împărăţiei cerurilor să cheme urmaşi în Împărăţia Sa? Tot dimineaţa: «Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-diminea~ă să-şi tocmească lucrători la vie» (Matei 20, 1).

    A doua asemănare: Când anume a fost răstignit Isus? La ceasul al treilea (pe la ora 9 dimineaţa): «Când L-au răstignit, era ceasul al treilea» (Marcu 15, 25). Şi când au fost trimişi următorii lucrători în vie, respectiv când a chemat Împăratul Împărăţiei cerurilor următorii urmaşi în Împărăţia Sa? La ceasul al treilea (pe la ora 9 dimineaţa): «A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Duceji-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 3-4).

    A treia asemănare: Când s-a lăsat acel groaznic întuneric peste întreaga ţară? La ceasul al şaselea (la amiază, pe la ora 12): «La ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea» (Marcu 15, 33). Când au fost din nou chemaţi lucrători în vie, respectiv când au fost din nou chemaţi urmaşi în Împărăţia cerurilor? Pe la ceasul al şaselea (la amiază, pe la ora 12): «A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea …şi a făcut la fel» (Matei 20, 5).

    A patra asemănare: Când a scos Isus Cristos strigătul Său cutremurător: la ceasul al nouălea (după-masa, pe la orele 15): «Şi în ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas tare: Eli, Eli, lama sabactani, care tălmăcit înseamnă: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Marcu 15,34). Şi când au fost trimişi iarăşi lucrători în vie, respectiv chemaţi alţi urmaşi în Împărăţia cerurilor? Pe la ceasul al nouălea (după-masa, pe la orele 15): «A ieşit iarăşi pe la ceasul …al nouălea şi a făcut la fel» (Matei 20, 5).

    A cincea asemănare: Când a fost Isus Cristos îngropat? Spre seară, înaintea Sabatului (după-masă, pe la orele 17): «Când s-a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului ; a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al Soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus …Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului» (Marcu 15, 42-43.46). Şi exact în acelaşi timp, adică pe la ceasul al unsprezecelea (după-masă, pe la orele 17) au fost trimişi iarăşi lucrători în vie, respectiv au fost iarăşi chemaţi urmaşi în Împărăţia cerurilor: «Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: De ce staţi aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a tocmit nimeni. Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi veţi primi ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 6-7).

    Această asemănare alegorică dintre moartea lui Isus şi pilda lucrătorilor viei ne arată în mod simbolic cum prin suferinţele lui Isus pe cruce, pe măsură ce ele deveneau tot mai intense, mântuirea devenea tot mai apropiată. Pe măsură ce drumul vieţii Sale pământeşti se apropia de sfârşit, adevărul strălucea tot mai luminos, pentru ca astfel multor oameni să li se deschidă calea spre Împărăţia cerurilor.

    Să rezumăm încă o dată, pe scurt, ca să ne rămână bine întipărit în minte: dis-de-dimineaţă a început drumul crucii lui Isus şi tot dimineaţa devreme au venit primii lucrători în via gospodarului. Pe la ceasul al treilea (ora 9.00) Isus a fost răstignit şi tot pe la ceasul al treilea au fost chemaţi următorii lucrători în vie. La ceasul al şaselea (ora 12.00) s-a lăsat întunericul peste toată ţara şi tot la ceasul al şaselea au fost chemaţi alţi lucrători în vie. Pe la ceasul al nouălea (orele 15.00) Isus a strigat cutremurătorul «pentru ce» şi exact la această oră, în pildă, au fost chemaţi din nou lucrători în vie. Pe la ceasul al unsprezecelea (orele 17.00) Isus Cristos a fost îngropat, iar în pilda lucrătorilor viei au fost iarăşi chemaţi lucrători. Cât de convingător ne arată această imagine ceea ce prorocul Isaia a profeţit: «Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor» (Isaia 53, 11).

    Dacă privim astăzi aceste lucruri – această minunată lucrare a Golgotei cu consecinţele ei copleşitoare – atunci se ridică în mod concret întrebarea: Domnul Isus a făcut nespus de mult pentru noi, dar ce putem să facem noi pentru El?

    Ce putem să-I dăruim?

    De fapt, nimic! Ne cunoaştem foarte bine şi ştim cât de repede uităm intenţiile şi promisiunile noastre. Totuşi, trebuie să-I dăm Domnului un răspuns! Poate că ne-ar putea ajuta o întâmplare din viaţa lui Petru. Odată, el s-a aflat la Iope în casa unui tăbăcar numit Simon. Locul său de rugăciune era pe acoperişul plat al casei. În Faptele Apostolilor 10, 9 scrie: «A doua zi …Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei pe la ceasul al şaselea.» Cu toate că acest text nu are propriu-zis nimic în comun cu Golgota, m-au mişcat totuşi cuvintele «pe la ceasul alşaselea». Deci Petru s-a urcat pe acoperiş ca să se roage exact în timpul amiezii (ora 12.00). Când au început pentru Domnul Isus cele mai groaznice ore pe cruce? Tot pe la ceasul al şaselea: «La ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea» (Marcu 15, 33). Ştii ce m-a mişcat aici atât de mult? Faptul că Petru – conştient sau inconştient – şi-a fixat la vremea celor mai grele ore ale Domnului Isus pe cruce timpul său zilnic de rugăciune! Putem presupune că nu a fost vorba aici de o singură rugăciune, izolată, ci de un obicei ferm. Două traduceri olandeze spun: «El s-a suit pe acoperiş …ca să-şi facă rugăciunea.» Deci, se poate să fi fost vorba despre un timp zilnic de rugăciune. Oricum ar fi, Petru s-a rugat Domnului său la ora la care El a îndurat cele mai mari chinuri pe cruce.

    La întrebarea pusă mai înainte: Ce putem să facem pentru Domnul Isus, ce putem să-I dăruim? – răspunsul tău (şi al meu) ar trebui să fie clar: începe din nou o viaţă intensă de rugăciune bazându-te de acum înainte, în mod conştient, pe jertfa Mântuitorului! Cu alte cuvinte: nu te mai ruga niciodată înainte de a te gândi bine care este motivul pentru care te poţi ruga; nu te mai ruga fără să-ţi fie absolut clar de ce ai voie să te rogi; şi nu te mai ruga înainte de a fi pătruns de faptul că trebuie să te rogi! Isus Cristos este Acela care – prin suferinţa Sa imensă şi prin moartea Sa pe cruce – ţi-a mijlocit dreptul de a fi copilul lui Dumnezeu, care poate acum striga în rugăciune: «Ava, scumpe Tată!». Da, aşa este scris: «Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, adică: Tată!» (Gal. 4,6). Amin.

  7. tudor says:

    Exista pe You Tube marturia lui Ivan Vicovan despre cum au murit Lenin , Stalin , Hrusciov . Mai interesanta este marturia despre existenta unor documente istorice din „biblioteca” secreta de sub Moscova. De fapt nu este biblioteca nefiind accesibila marelui public, ci este un loc unde sunt depozitate f multe documente de mare valoare.
    http://www.youtube.com/results?search_query=ivan+vicovan&aq=f

    „Ma veti cauta si Ma veti gasi….daca Ma veti cauta din toata inima”

  8. Evi Eshara says:

    A existat sau nu a existat Iisus ? De ce trebuia obligatoriu sa existe si de ce Iisus nu poate fi o figura alegorica , iar Evanghelia o alegorie ? Daca exista erau zeci de dovezi istorice incontestabile si nu trebuia sa se caute disperant cateva ! Cei care au trait au lasat urme de netagaduit ! Deci cine este Iisus ? Fi-ul lui Dumnezeu , raspund toti , intrebarea fireasca este de ce trebuia sa fie om ? Daca este Fiul lui Dumnezeu inseamna ca nu trebuie sa fie om , ci sa fie de aceeasi natura cu Dumnezeu care nu este om ! Dumnezeu este o entitate abstracta ce guverneaza lumea vazuta , deci Fi-ul sau este tot o entitate abstracta care guverneaza in lumea traita ! Dumnezeu este Entitatea Divina Abstracta Absoluta , Temeiul Absolut din care TOTul isi ia seva , Fi-ul este Izvoratorul Binelui din care binele din oameni isi ia seva , altfel spus Fi-ul este mai mic decat Dumnezeu Absolut si nu are insusirea de Absolut , ci de Diriguitor fiind Dumnezeu Diriguitor al oamenilor !
    In dorinta disperanta de a se dovedi conditia de om a lui Iisus , religia crestina este mediocra , fiind o alta varianta de religie de tip zeu , unde zeul este un om cu insusiri deosebite inconform cu adevarul existential . Dumnezeu nu a fost , nu este si nu va fi om deoarece este cu mult peste conditia de om . Iisus nu a fost , nu este si nu va fi om deoarece este cu mult peste conditia de om . Dumnezeu este numai ENTITATE DIVINA ABSTRACTA , omul este o monada , adica unitate a doua entitati : entitatea materie prin corp , iar prin suflet apartine de entitatea divina . Deci Dumnezeu inseamna Entitate Divina Abstracta , sufletul apartine de Entitatea Divina , fara insusirea de Abstract …
    Iisus este Izvoratorul Binelui , deci calea lui Iisus este calea faptelor bune ! Deci mai presus este fapta buna ! Considerarea prioritara a credintei este doar o incercare de eschivare a oamenilor de la calea lui Iisus si neglijarea de savarsire a faptelor bune ! Cat de bune sa fie faptele ? In masura posibilitatilor fiecarui om , de exemplu un pensionar da de pomana 10 lei , un milionar tot zece lei , fapta milionarului este o fatada ! Iertarea , mila , compasiunea , daruirea sunt fapte ce tin de calea lui Iisus !
    A existat in urma cu 2000 de ani Iisus ? Ca om – NU deoarece este cu mult peste conditia de om , dar exista de cand s-a nascut omul pe aceasta planeta ca Dumnezeu-Diriguitor ! Evanghelia este o alegorie , reprezinta balanta Binelui si Raului in aceasta lume . Evanghelia indica o putere mare a Raului , caci abia iesit la predicare este rastignit ! , adica Binele nu poate inflori mult timp fiind atrocitar distrus de Rau , dar nu pentru totdeauna ci INVIE ! Evanghelia ne spune ca oricat este de puternic Raul – NICIODATA BINELE NU MOARE !

    • Th3Lov3OfG0d says:

      Teologia ta este foarte complexa si nu dispun acum de timp pentru a raspunde la fiecare afirmatie in parte.
      O singura idee: Isus trebuia sa fie om pentru a intelege lupta impotriva pacatului si framantarea din sufletul oricarui om. Isus nu poate sa fie mijlocitor intre om si Dumnezeu, decat daca este si om si Dumnezeu. Identifiarea cu omenirea s-a facut printr-o nastere fizica, o intrare in umanitate care a avut loc in anul 0, sau anul 2 E.N. (conform altor teologi). Dumnezeu a intervent FIZIC in cursul istoriei prin nasterea lui Isus. Acesta este motivul pentru care am enuntat cateva dovezi ale existentei istorice a omului Hristos.

      • Duhulsfint says:

        Ce ABERAŢII pot debita religioşii !! Oare ‘dumnezeu’/Isus ‘trebuia să fie om pentru a înţelege lupta păcatului şi frămîntarea din sufletul oricărui om’, ca să-l citez numai pe ultimul ‘filozof’? Dacă aşa au stat lucrurile atunci UNDE ESTE OMNISCIENŢA LUI ‘dumnezeu’/isus? Cum de nu a ştiut de acele situaţii fără a lua trup de om, dacă el a făcut omul, şi tot ce există? Vizitaţi neapărat http://www.ateismulactiv pentru CLARIFICĂRI. Şi nu vă mai prostiţi cre(ş)tineşte !!

      • Th3Lov3OfG0d says:

        Prietene, Isus cunostea in omnistienta Lui ce inseamna natura umana, dar s-a identificat cu noi pentru ca noi sa intelegem cine este El si cat de mare este pretul pe care l-a platit pentru omenire. Pentru ca omul sa priveasca la El si sa inteleaga ca este posibil sa traiesti o viata noua, fara dependenta pacatului, de aceea a trait Isus ca si om. Duhul Sfant sa te ajute sa intelegi asta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: