„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde…”

Căutănd prin cufărul cu amintiri am descoperit o povestioară mai veche, despre rugăciune si despre felul în care Dumnezeu foloseşte rugăciunile noastre pentru a-şi slăvi Numele Lui cel Sfânt. Chiar dacă e puţin cam lungă, se merită să o citiţi. Cu siguranţă, vă va fi de folos !!!

Helen Roseveare, doctor şi misionară în Congo, a povestit ce i s-a întâmplat în Africa. Povestirea apare in cartea „Living Faith”.

Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urmă un bebeluş mititel, născut prematur şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) şi nimic care să faciliteze metodele necesare şi speciale de hrănire.
Cu toate că ne aflăm la ecuator, nopţile erau deseori friguroase, cu accese înşelătoare. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată şi mi-a spus că, în timp ce umplea sticlă, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical.
Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!” exclamă ea. Aşa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, aşa şi în Africa Centrală poate fi considerat fără rost să plângi după sticle sparte. Dar nu  cresc în copaci şi nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. „Bine„, i-am spus „pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşa ca să-l aperi de curent. Misiunea ta e să ţii copilul cald.
Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune şi le-am spus şi despre bebeluş. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ţine copilul tot timpul destul de cald, menţionând şi despre sticlă pentru apă fierbinte.  Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obişnuita sinceritate concisa a copiilor noştri africani.
Doamne, te rog„, s-a rugat ea „trimite-ne o sticlă. Nu mâine, că n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.” În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: „Şi dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiţi şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea?
Aşa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toată inima: „Amin„? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam că El poate face orice. Aşa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i aşa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!
La jumătatea după-amiezii, în timp ce predam la şcoala de asistente, am primit un mesaj că era o maşină la uşa din faţă a casei mele. Când am ajuns acasă, maşina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simţit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să
deschid singura pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Împreună am scos şnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea şi emoţia creşteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton.
Întâi am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. Apoi am găsit bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei şi copiii păreau puţin plictisiţi. A urmat o cutie de stafide – aveam să facem umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit… ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – “da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!” am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite aşa ceva.
Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: „Dacă Dumnezeu a trimis sticlă, sigur este şi păpuşa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitându-se la mine, întrebă: „Aş putea merge cu tine, mami, să dau
păpuşica acelei fetiţe ca să ştie că Isus cu adevărat o iubeşte?
” Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoală Duminicala, al cărei lider a auzit şi a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator. Şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african – cu cinci luni înainte – ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus „în după amiaza asta„.

Înainte ca să mă cheme, le voi răspunde!” Isaia 65:24.

Anunțuri

Despre Th3Lov3OfG0d
- Privesc in SUS - -- Spre ISUS --

2 Responses to „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde…”

  1. marius says:

    este SOCANT.pasul de la credinta la necredinta este cateodata insesizabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: