Opt căi pentru a intra în binecuvântare (3)

3. Calea cunoaşterii

Dumnezeu spune: “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6). Ceea ce nu cunoaştem ne poate distruge. Dumnezeu vrea să cunoaştem: informaţia este treaba lui Dumnezeu. Tot cerul este implicat în distribuirea informaţiilor. Îngerii aduc informaţii. Biblia este un manual de informare pentru că ne informează despre Dumnezeu, despre puterea, dragostea, natura Lui: ne informează despre Satan, îngeri şi viaţă veşnică. Cineva spunea că informaţia este putere. Avea dreptate. Depinde însă ce faci cu informaţia primită.

Dragul meu, tu ai dreptul legal la binecuvântare. Eşti copilul Dumnezeului adevărat, eşti un moştenitor împreună cu Isus: Isus este Fratele tău mai mare şi Cel mai tare. Trebuie să ştii că ai un Mare Preot care mijloceşte la Tronul lui Dumnezeu pentru tine. Dar nu poţi să beneficiezi de harul şi binecuvântările lui Dumnezeu dacă nu cunoşti ce a făcut şi ce a pregătit El pentru tine. Trebuie să cunoşti ce îţi aparţine ţie; trebuie să deschizi şi pe urmă să intri pe uşa cunoştinţei.
Aţi auzit de “Universitatea Bolii?” Mulţi creştini şi necreştini au acceptat boala ca şi învăţător. Însă trebuie să cunoşti ce spune Biblia despre boală; pe urmă crede ceea ce spune Dumnezeu despre boală. Roagă-te: “Doamne, Cuvântul Tău spune că prin rănile Tale suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Crede acest cuvânt, aplică-l la tine personal, însuşeşte-ţi-l. Pretinde realitatea acestui adevăr în viaţa ta. Domnul îl spune. Stai pe acest Cuvânt. Poţi să îţi consumi energia explicându-ţi boala, sau poţi să o foloseşti căutând minuni în Cuvântul lui Dumnezeu.
Roagă-te, nu te lăsa. Pavel s-a rugat. Roagă-te şi tu, crede, nu te lăsa. Dumnezeu îţi va răspunde. În final, poate exista o mică, mică posibilitate să nu te vindeci, dar trebuie să ştii clar că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu îţi va răspunde. Nu te lăsa până nu îţi răspunde clar. Mulţi oameni/credincioşi nu ştiu ce a făcut Domnul pentru ei şi de aceea nu au aceste binecuvântări.

Sursa: Daniel Cocar, “Viaţa pozitivă”

Nu uita ce celelalte căi de a intra în binecuvântare: 1. Calea IUBIRII, 2. Calea SUPUNERII, 3. Calea CUNOAŞTERII, 4. Calea VIZUALIZĂRII, 5. Calea IERTĂRII, 6. Calea PERSEVERENŢEI, 7. Calea SEMĂNĂRII, 8. Calea SLĂVIRII.

Despre rugaciune

Mare adevăr a surprins Ambasadorul în citat-ul de mai jos.

Atunci când vorbesc cu tata la telefon, nu încep conversația cu ceva de genul, ” Ooooo, tată minunat, care ești la Dorohoi, tatăl lui Adrian și al Ralucăi, mă proștern înaintea feței tale și te rog să mă asculți câteva minute.” Nu! Ci cu respect, relaxare, dar curaj vorbesc cu el lucruri mici dar și importante știind că el mă va asculta și înțelege.

De prea multe ori rugăciunile noastre sunt “ornate inutil” pentru a suna bine oamenilor de lângă noi, dar sunt lipsite de sinceritate, credinţă sau autoritate. Tradiţia îşi face uşor loc chiar şi între evanghelici . Suntem interesaţi să “ne facem norma”, să sune bine pentru cei din jur, dar OARE ADUC RUGĂCIUNILE NOASTRE SCHIMBARE ÎN LUMEA SPIRITUALĂ?

Aseară pe vremea asta a început la noi la biserică o NOAPTE DE RUGĂCIUNE (vineri, ora 22 – sâmbătă ora 05). A durat o vreme până am reuşit să trecem de la “rugăciunea cu multe vorbe” spre “rugăciunea cu puţină credinţă” (sămânţa de muştar nu se referă la o cantitate URIAŞĂ de credinţă), dar am reuşit. Cred că mijlocirea noastră pentru generaţiile care vin după noi a fost ascultată şi vom vedea cum Dumnezeu va binecuvânta biserica cu lucrători în generaţiile ce vin, cu trezire în fiecare generaţie ce va urma şi cu Cuvânt adevărat, viu şi proaspăt.

Biblia in tarile musulmane

Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi CUVÂNTUL MEU, CARE IESE DIN GURA MEA, NU SE VA ÎNTAORCE LA MINE FĂRĂ ROD, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. (Isaia 55:10,11)

Despre trezire, rugaciune si atingerea Duhului Sfant

Dacă a fost O ZI în istorie în care poporul lui Dumnezeu să aibă nevoie să fie TREZIT, acea zi este ASTĂZI.
Şi când poporul lui Dumnezeu este trezit, FOCUL RUGĂCIUNII ÎNCEPE SĂ ARDĂ.

Lucrurile pentru care trăieşti, merită să fie plătite cu viaţa lui Hristos?
(Are the things you are living for worth Christ dying for ?)

De ce te inchini lui Dumnezeu ?

CARE ESTE MOTIVAŢIA ÎNCHINĂRII TALE ?
Este un OBICEI? Este OBIŞNUINŢĂ? Este o DATORIE impusă de nişte REGULI BISERICEŞTI ?

Nu orice jertfă este una primită, ci doar o jertfă adusă după regulile lui Dumnezeu şi cu o atitudine corectă: o ÎNCHINARE motivată de DRAGOSTE , cu o atitudine de smerenie şi recunoştinţă.

Rugaciunea ca prioritate

Adevarata valoare a sufletului

“Cine salveaza o VIAŢĂ, salvează O LUME.”, dar … ce putem spune despre cel care salvează un SUFLET ?

Şi dacă tot este vremea întrebărilor, permiteţi-mi să continui: Oare CÂND VOM AJUNGE şi noi SĂ CALCULĂM valoarea maşinii, a hainelor şi a altor posesiuni ÎN SUFLETE pe care PUTEM SĂ LE SALVĂM ?  La sfârşit? Atunci CÂND VA FI PREA TÂRZIU ?

Doamne, deschide-mi ochii să îi văd pe oameni aşa cum îi vezi Tu! Să pot să văd ADEVĂRATA LOR VALOARE.

Oare în Matei 5:29,30 ce ne învaţă Isus? Să ne scoatem ochii şi să ne tăiem mâinile? Sau … vrea să ne înveţe că SUFLETUL unui om ESTE MULT MAI VALOROS decât ochiul, sau mâna, sau piciorul, sau toate astea la un loc. Şi dacă nu ai fi dispus să îţi scoţi un ochi pentru 100.000$ (eu nu aş fi, dacă tu ai accepta asta înseamnă că ai o problemă), atunci te întreb… nu s-ar merita să îţi dai toate posesiunile  (care aproape sigur nu depăşesc 500.000$) pentru SALVAREA SUFLETULUI TĂU ?.

Păstrând acelaşi raţionament: NU AI VREA SĂ RENUNŢI LA O PARTE DIN CONFORTUL TĂU PENTRU A SALVA O VIAŢĂ şi/sau UN SUFLET ??? Până când ne vom numi CREŞTINI, dar vom trăi ca PĂGÂNII, ca şi bogatul din Luca 16:19-31 , fără să ne doară de cei din jurul nostru ? Mai au valabilitate cuvintele: Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea, şi nu vă frământaţi mintea.Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Luca 12:29-31)

ACUM este vremea să TRĂIM ALTFEL !!!
ASTĂZI ţi se dă ocazia să FACI O DIFERENŢĂ !!!

Permite-mi să-ţi amintesc de DOUĂ OPORTUNITĂŢI prin care poţi să DEMONSTREZI CĂ ÎŢI PASĂ (nu mie, ci lui Dumnezeu):
Proiectul “Saci pentru săraci” (vezi articol) – www.sacipentrusaraci.com
Lucrarea organizaţiei “Compassion Inc” (vezi articol) – www.compassion.com

Rugaciunea “Tatal nostru”

Nu este foarte actual clip-ul, îl ştiu de ceva vreme în minte, dar mă distrez (= râd pe săturate) de fiecare dată când îmi amintesc de el. O interpretare de excepţie… Sper să va aducă şi vouă zâmbetul pe buze, de bună dimineaţă.

Ruga pentru biserica prigonita

Ultimele două zile le-am petrecut în oraşul natal, având meseria de musafir în vizită pe la părinţi şi bunici. Abia acum frunzărind blog-roll-ul, Danut Mănăstireanu mi-a amintit de ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE RUGĂCIUNE PENTRU BISERICA PRIGONITĂ (International Day of Prayer for the Persecuted Church).
Este vorba despre ziua de 8 noiembrie 2009, ziua în care orice creştin este chemat să se roage pentru biserica prigonită a lui Hristos, pentru toţi acei fraţi ai noştrii care îşi traiesc viaţa de credinţă cu riscul de a-şi pierde viaţa, familia, sănătatea, casa, slujba sau toate astea.
Am încercat să fac o traducere a afişului care prezintă acest eveniment, dar … am reuşit doar în proporţie de 25%. Poate anul viitor …
Mai multe detalii găsiţi pe site-ul http://www.persecutedchurch.org/

“Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde…”

Căutănd prin cufărul cu amintiri am descoperit o povestioară mai veche, despre rugăciune si despre felul în care Dumnezeu foloseşte rugăciunile noastre pentru a-şi slăvi Numele Lui cel Sfânt. Chiar dacă e puţin cam lungă, se merită să o citiţi. Cu siguranţă, vă va fi de folos !!!

Helen Roseveare, doctor şi misionară în Congo, a povestit ce i s-a întâmplat în Africa. Povestirea apare in cartea “Living Faith”.

Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urmă un bebeluş mititel, născut prematur şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) şi nimic care să faciliteze metodele necesare şi speciale de hrănire.
Cu toate că ne aflăm la ecuator, nopţile erau deseori friguroase, cu accese înşelătoare. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată şi mi-a spus că, în timp ce umplea sticlă, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical.
“Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!” exclamă ea. Aşa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, aşa şi în Africa Centrală poate fi considerat fără rost să plângi după sticle sparte. Dar nu  cresc în copaci şi nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. “Bine“, i-am spus “pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşa ca să-l aperi de curent. Misiunea ta e să ţii copilul cald.“
Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune şi le-am spus şi despre bebeluş. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ţine copilul tot timpul destul de cald, menţionând şi despre sticlă pentru apă fierbinte.  Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obişnuita sinceritate concisa a copiilor noştri africani.
“Doamne, te rog“, s-a rugat ea “trimite-ne o sticlă. Nu mâine, că n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.” În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: “Şi dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiţi şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea?“
Aşa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toată inima: “Amin“? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam că El poate face orice. Aşa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i aşa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!
La jumătatea după-amiezii, în timp ce predam la şcoala de asistente, am primit un mesaj că era o maşină la uşa din faţă a casei mele. Când am ajuns acasă, maşina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simţit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să
deschid singura pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Împreună am scos şnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea şi emoţia creşteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton.
Întâi am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. Apoi am găsit bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei şi copiii păreau puţin plictisiţi. A urmat o cutie de stafide – aveam să facem umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit… ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – “da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!” am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite aşa ceva.
Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: “Dacă Dumnezeu a trimis sticlă, sigur este şi păpuşa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitându-se la mine, întrebă: “Aş putea merge cu tine, mami, să dau
păpuşica acelei fetiţe ca să ştie că Isus cu adevărat o iubeşte?” Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoală Duminicala, al cărei lider a auzit şi a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator. Şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african – cu cinci luni înainte – ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus “în după amiaza asta“.

“Înainte ca să mă cheme, le voi răspunde!” Isaia 65:24.